marți, 30 iunie 2015

eu n-am înfipt cuţitu-n spate nimănui


nu-mi place şi detest să stau la pândă ca să prind momentul
în care te întorci cu spatele Brutus
mâna-i beteagă şi nu poate un pumnal să ţie

you know I'm no good,
maybe this is the reason why
they don't gave me a knife

lumina taie un ultim cub de gheaţă
în lame atât de fine
încât până şi frica se ţine departe

they say that retina keeps
the last image before the great crossing
but who has time for a bloody knife – cocktail

natura moartă cu cuţit înfipt
în care sângele-nchegat

îngenunchează gânditor alături

luni, 29 iunie 2015

uitat de lume şi de Dumnezeu



am ajuns să-mi număr toate tăcerile
la noi acasă, iubirea era ca şi o haină trecea de cel mare la cel mic
pe măsură ce fiecare creştea şi simţea că nu-l mai încape
o trecea la următorul, să nu se prăpădească
până cănd nu mai rămânea decât
urzeala
şi nici atunci nu era aruncată
era spălată şi pusă bine pentru orice eventualitate
de aceea când m-am mărit şi-am ieşit în lume am tot aşteptat o iubire
rămasă mică altcuiva
şi pentru că nu mai rămânea nimic mic ca să primesc,
nici nu aveam ce să dau mai departe
şi am umblat aşa gol prin lume
fără să se vadă, fără să se ştie şi mai ales fără să-mi fie de folos...



sâmbătă, 27 iunie 2015

nud


şi nu-i lăsa Doamne să pângărească templul tău

mi-au luat toate cuvintele şi m-au aruncat în stradă
hohotele lor muşcau din goliciunea rămasă
alungându-mă tot mai departe
adânc înfipt în mine

literele săpau şanţuri brăzdându-mi faţa
fără a mai găsi crucişul şi curmezişul
rătăcite în colbul drumului
fără sorţi de izbândă

goliciunea nu doare
la fel ca indiferenţa şi  superficialitatea
dar haina amintirilor
mă fereşte de toată răutatea celorlalţi


să ne-îmbrăcăm în cuvinte

duminică, 21 iunie 2015

undeva... copilăria

eternitatea vârstei mistice
trece de la o generaţie la alta, de la o copilărie la alta

cruciada copiilor a fost un prim mare semn de întrebare
rătăcitor printre atâtea multe alte întrebări
de unde vin? cine sunt? care-i menirea mea?
şi acestea nu sunt decât primele trei

e timpul când încă te mai uiţi după bau-bau,
îndrepţi perna pentru Zâna Măseluţă
şi te chinui să-l întrezăreşti pe Moş Ene
cărând găleata lui de lipici pentru gene

înger-îngeraşul meu îşi face loc lângă tine
alungă întunericul din spatele pleoapelor
şi deschid zăgazurile viselor
ce-ţi vor inunda toate cotloanele sufletului

undeva departe, finalul mă prinde nepregătit
o ultimă lacrimă se aruncă de la ultimul etaj
către tine copilărie
ce bine că n-ai ştiut toate răspunsurile la-întrebări

ce m-aş face toată eternitatea asta?

sâmbătă, 20 iunie 2015

despre... vremuri


omul care aduce veştile
locul din care porneşte tunetul
şi timpul trecut care strigă prezent
mă întreb în cazul acesta
care-i cea de-a patra axă
care defineşte universul?
se pare însă că cea de-a patra axă
e o stare.
nu, nu starea de bine
nici starea de comfort
şi nici măcar starea de fugă
este ultima etapă, ultima clipă
în care viaţa realizează că-i prea obosită
pentru a continua lupta
atunci apare starea de graţie
ca forţă unificatoare
a întregului univers
forţa de gravitaţie învinge egoul
iubirea capătă sens
şi putere
lăsând desprinderea

să opereze

vineri, 19 iunie 2015

motive



daţi-mi un motiv şi pot să răstorn Pământul
atât am spus şi lumea a-nceput să plece din jur
care privind în pământ, care cercetând ceasul sau conţinutul buzunarului
dar se pare că nimeni nu a vrut să-mi ofere un motiv
pentru a le arăta ce poate face un Hercule
dispus să rişte

sunt mândru, dacă pot spune aşa
pentru că iubirea de cuvânt
a găsit pământ bun
şi a dat rod
care o carte, care zece, care o sută
dar nu lăsau noaptea să vină
fără a se desfăta
cu prinosul cuvintelor

întâlneşti un om necunoscut mi-a spus
şi am plecat gânditor
cerul era acelaşi,
câte un nor răzleţ făcea figuraţie
teii-şi ascundeau aurul în sufletul trecătorilor
iar iarba se ofilea de dor
dintr-o vitrină
un necunoscut privea insistent
primul meu pas a fost al lui
şi am plecat convins că mă urmează
să-mi spună cât de important sunt pentru el
chiar şi drumul este acelaşi
printre aceleaşi umbre

grăbite

cuvinte pierdute, cuvinte regăsite


mereu mai mult, mereu mai nou, mereu altceva
chiar şi cuvinmtele ajung uneori la rascruce
când au de ales: schimbarea sau uitarea

alergând după viaţa asta agitată
ne piergem răbdarea, ne pierdem cuvintele
devenind mai goi, mai trişti şi mai săraci

te iubesc  e prima pereche căzută pe câmpul de luptă
urmează culorile, aromele, speranţele şi aşteptările

pregătind tăcerile reci de iarnă sufletească.

luni, 15 iunie 2015

de ce?

trebuiau să poarte-un nume

Marin Sorescu în mărinimia lui a enumerat toate frumoasele
şi toate bunele istoriei, ale pământului şi ale cuvântului
dar dinm păcate a uitat să pune nume omului
care este şi bestie, este ură întruchipată
şi mai ales,
când soarta îi permite să se cocoaţe pe spatele şi conştiinţele celorlalţi
este neantul gândirii din meandrele concretului
orbirea lui atee nu poate fi videcată
nici cu dreptate, nici cu moralitate şi nici măcar cu degetele Domnului
încleştate de suferinţa răstignirii
bestia vede clocotul răului
şi de câte ori poate
aţâţă focul
sub cazane pentru că
rostul lui e să tulbure, să rănească, să ucidă
în numele unei dreptăţi originale şi iremediabil strâmbe
şi pentru că ura, bâta, lanţul şi teroarea trebuiau să poarte un nume

li s-a spus simplu” Mineriadă

cronica unei zile obişnuite



deşteptarea!
şi departele devine aproape strecurat printre pleoapele încă lipite cu bruma de stele (sună puţin poetic, recunosc) cobori din pat, te duci în bucătărie şi pui ibricul pe foc ei îi place espresso şi nu lasă pe nimeni să se atingă de espressor te duci la baie, te speli pe dinţi, te întorci în dormitor şi-ţi iei pastilele cât pentru toată ziua, roll-on, cămaşă, bucătărie cafea, uitat la ceas, pus cafeaua în cană, tras pantalonii, verificat încă odată barba (lasă că şi mâine e o zi) băut cafeaua cu înghituri mici şi repezi, stop
deschizi ochii încet, cu teamă. totul în jur trădează liniştea, poţi să auzi lumina prelingându-se pe perete, treci dintr-o cameră în alta, camere goale, pline de o linişte grea, de aşteptare stătută, de uitare. priveşti în jur şi nu mai înţelegi nimic. asta e viaţa ta? o mare de încăperi goale, de aşteptări, de speranţe năruite?

pleoapele cad la loc conturând umbrele întunericului, tăcerea urcă prin legea vaselor comunicante şi ziua cade peste tine strivindu-te. eşti deja în faţa uşii, cheile vibrează trădând acţiunea, ieşi din casă, încui, te strecori pe stradă printre alte umbre de suflete pierdute, ajungi în staţie, te agăţi de usa zilei rămasă deschisă, patru ore de birou sufocant de plat şi de arid, pauză de masă cu micile ei şuşoteli, alte patru ore de pândă febrilă (ora cinci a sosit, omul negru n-a venit), pontatorul muşcă-n carnea fişei, badge-ul îşi pierde însemnătatea, aceeaşi cursă agăţat de uşa unei zile toropite de vară, cheile sar să descuie uşa, te strecori în casă, încui uşa, te aşezi la masă, mămânci în tăcere privind furculiţa ei şi acel du-te vino, seara căzută pe canapeaua din faţa televizorului, mâna trecând repede peste butoane, stingerea ta (ea mai rămâne puţin), baie, spălat dinţii, scos hainele, îmbrăcat pijamaua, lungit în pat, un ultim sărut de noapte bună şi sfârşit. 

abis


locul în care ne întâlnim pentru a ne spune noapte bună
e deşertul unde ploaia refuză să mai cadă de sute de ani

lăsând seminţele să-aştepte înmugurirea

joi, 11 iunie 2015

sub zodia necuvintelor



nimicul strans in coaja uscatelor cuvinte
ne umple trista viata ce-alearga inainte
sedusi de ipostaza unui prezent absurd
uitam chiar necuvantul din care toate curg

pe cand nici chiar cuvantul
nu se-inchegase inca
eram cu tine parte
inventand legamantul

dezbraca-ma de carnea
cuvintelor sublime
ce si-au pierdut puterea
de-a fi parte din tine

cand trupul mi se scalda
in crudul adevar
minciuna poate naste
cuvinte care dor

intoarce-ma la vremea
cand necuvant erai
si toata limpezimea
in mine o gaseai

in templul trupului cladit de tine
minciuna loc in veci n-o sa-si gaseasca
sfarama a fatarniciei masca
si necuvantu-in mine sa dospeasca


miercuri, 10 iunie 2015

sub zodia detaşării


cu zâmbetul sculptat în carne
detaliul îl ridici la rang de zeu
întârzierea e o pierdere-asumată
chiar dacă-acest detaliu-înseamnă eu

sub zodia abandonului

mai lasă-mă să mor puţin
cât pentru o eternitate, două

când viaţa îţi devine-amantă mofturoasă
încerci s-o uiţi şi te întorci spăşit acasă

acasă este locul din care ai plecat
când te-ai trezit fără să vrei cu viaţa-n pat

acasă te întorci ca să te reculegi
viaţa ce-ai trăit-o momente să-ţi alegi

a abandona lupta nu înseamnă neaparat
că ţi-ai propus să pierzi războiul

sub zodia inocenţei



inocenţa este stigmatul copilăriei
o avalanşă de întrebări, obositoare curiozitate
şi o nestăvilită sete de-a cunoaşte

inocenţa nu deţine cuvinte
ea se rezumă la doi ochi plini de candoare
şi la toate posibilele întebări nepuse

zâmbetul e starea naturală a seriozităţii
atunci când întrebările sunt paraşutate
fără a ţine cont de interdicții

întreabă-mă ce e minciuna
tăcerea mea e cel mai bun răspuns

reflectând lipsa ei organică

stigmatizaţii-s alungaţi cu pietre
ce ar putea fi temelia unui rost
dacă cetatea s-ar gândi să le ofere adăpost

marți, 9 iunie 2015

sub zodia revoltei



sunt momente cand avalansa vietii
te striveste cu toate asteptarile ei
aruncandu-te la limita rabdarii

ajunge ! poate fi si indemn
si recunoastere a neputintei
el cade ca trasnetul
sau piere adiere printre frunze

sunt momente cand vointa desparte apele
separand trecutul de viitor
dar de cele mai multe ori
energia se pierde ploaie racorind desertul

tacerea e o masca ce ascunde indignarea
si strigatul ce moare pastrand pe veci candoarea
ecoul se prelinge a toamna in fereastra
departele e-n mine si-aproapele-i departe

revolta este moarta iar amintirea doare
cuvant care desparte, uscare, inchistare

si drum catre uitare

să nu vânezi prin valea asta



să nu priveşti în urmă orice ar fi
alungă-te şi-adună-te din locuri neştiute
căci Valea Plângerii atât aşteaptă
să îţi întindă sânul plin de lapte acru
să uiţi de gustul laptelui adevărat
în care ai crescut şi-n care ai fost înţărcat

nu te-apleca să te priveşti
în taina vorbelor de ieri
că regreta-vei tot noianu’ aducerii aminte
alungă de la tine, uită setea 
şi nu te pierde iar printre cuvinte
pentru că vorbele-s fantome în fereşti

de nu vei asculta păcatul tău să fie
degeaba cauţi drumul spre fosta-împărăţie
cuvintele-s pierite iar locu-i pustiit

şi vei vedea cu moarte, plăti-vei ce-ai greşit

luni, 8 iunie 2015

sub zodia uitării


orice naştere înseamnă un big bang de neoprit
ce-îngropat e de uitare şi te-alungă-n infinit

când soarele-ţi sărută faţa umbra-ţi arată că exişti
dar când uitarea te ia-n braţe e semn că nourii sunt trişti

uitarea se înfige ca pintenul în carne
tăcerea ei huleşte şi ultima-întrebare

indiferenţa doare ea e fiica uitării ce îşi strecoară umbra în taina-însingurării
când pleoapa înserării închide a ta viaţă uitarea te cuprinde în protectiva-i ceaţă

cuvântul ce mă strigă derviş e în pustiu
uitarea taie-n carne un mort ce s-ar vrea viu

ca lipsa din eclipsă indiferenţa muşcă
când trupul sângerează trecutu-i doar o cuşcă

când viaţa îţi alege tăcuta umilinţă

uitarea te ajunge cu alai de suferinţă

duminică, 7 iunie 2015

sub zodia şopârlei - sotto il segno della lucertola


eclozarea mi-a aruncat în faţă
ia viaţa asta, trăieşte-o fără să clipeşti
şi bucură-te
fiecare zi nu-i decât coada uscată şi rece
a neîmplinirilor tale
trăirea nu-i continuă visare
sub o aripă protectoare
trăire-nseamnă să priveşti cu detaşare
ruptura care în adânc răneşte
doare

păstrează-ţi sufletul
păstrează-ţi inima şi capul
lasă-ţi speranţele
aşa cum doar şopârla coada-şi lasă
căci fiecărui mâine ce-o să vină

speranţa îi renaşte

vineri, 5 iunie 2015

eliberarea



degeaba-ţi e lumina de nu te-nfrupţi din ea
la fel degeaba noaptea de n-o poţi răsfira
în van şi libertatea când zidurile strâng
degeaba şi răscoala când sângele e-n gând
Doamne cheia la celulă
e adânc zidită-n mine
mă dezbrac de carnea moartă
inima ofrandă-aduc
pregătind eternitatea
ou dorit în cuib de cuc
zborul nu-i zbor e plutire
într-o mare de lumină
muzica mă însoţeşte
cu iubirea ei deplină
Doamne rostu-mi pe pământ
e-împlinit sau rătăci-voi
între ziduri de uitare

ca o frunză moartă-n vânt

joi, 4 iunie 2015

invaliditate



tot ce ai de făcut de-a lungul vieţii
e să te încastrezi în zidul convenţilor
acceptând consecinţele
de cele mai multe ori
tăcerea te-nsoţeşte privind condescendent
căderea, înveninarea sau simplul ascendent
redă-mi doar libertatea
si voi cădea oftând
sub cruda-i greutate
nu sunt decât cuvânt
diferenţa dintre sclavie şi libertate
se reduce la aparenţă
şi independenţă
redă-mi cârja dependenţei
lasă-mi reazemul aproape
invaliditatea doare
dar nu-i ca urâta moarte

ce te-aruncă în uitare

miercuri, 3 iunie 2015

în prizonierat



naşterea m-a aruncat 
într-o temniţă de carne
fără speranţă de evadare
şi fără ziduri groase şi reci
carnea ochilor apasă
disipând lumina brută
transformând eternitatea
într-o noapte neîntreruptă

raiul nu-i decât lumina
care intră în celulă
celor ce îşi poartă carnea
fără ai găsi vreo vină
iadul este noaptea-adâncă
zămislită în adâncuri
ce-ţi apasă suferinţa
şi striveşte, e doar stâncă

dăruit să-mi port povara
prin deşertul de cenuşă
eu speranţă, carnea lanţul
adăstând lângă o uşă
purgatoriul este drumul
ce mă poartă spre pământ
căci sfârşitul e speranţa

pentru un nou început