sâmbătă, 28 septembrie 2013

sens invers


in seara asta cuvintele au preluat controlul si au inceput sa ma scrie
descrie de la picioarele care calca in strachini
dar nu pentru ca n-ar sti ce fac
ci pentru ca trag a lut
ars de valvataia din cuptorul vietuirii
pana la capul plin de amintiri si intortocheate cai de exprimare
cuvintele ma pipaie, cauta puncte si semne
dupa care ma interpreteaza, inima bate ascunsa-n temeri inutile
(saraca se teme sa nu iroseasca nici o bataie fara un strop de sange macar)
gura cauta radacina cuvantului ce nu mai apare
ochiul stang rataceste pe urmele unui gand iar ochiul drept
s-a-ntors si priveste-n fata nervul optic
drumul de la cuvantul rostit pana la cuvantul scris e mult mai lung
si imi e teama ca nici stiu cum sa-l parcurg
asa dezbracat, fara suflet, fara ecou, fara nimic care sa-mi apartina

doar schita sumara de cuvinte

vineri, 27 septembrie 2013

sincronicitate


pe luna nu exista atmosfera și bătaia de aripa cade-n gol
partea mea dreapta e o aripa trista ce nu știe sa bată mai repede învingând inerția
partea cealaltă are zborul lin, planat, oscilând intre reverie și fericire

părțile mele au descoperit singurătatea
alăturându-se diverselor stoluri
dar fiecare punct cardinal își sapa canal de fuga lăsând vântul sa curgă

undeva la intersecția paralelelor
s-a născut punctul ce ma înalță asimptotic oferindu-ma luminii

în urma, borne de viata, semințe sădite ...

joi, 26 septembrie 2013

cautand drumul


iata ca am ajuns sa ma impiedic in vorbele mele
si nu tin minte sa ma fi intors
ciudat, cine oare mi-a spus:
urmeaza poteca vorbelor si te vei regasi
nici chiar Hansel si Gretel nu au dat gres, undeva tot au ajuns
drumul e marcat, semne ce-mi amintesc de alte treceri
urme duse de colbul calator
unde m-am oprit
unde s-au oprit urmele
cine pe cine urmeaza?

inceputul carui sfarsit ii corespunde?

miercuri, 25 septembrie 2013

ban, otrava, cuvant



banii care cresc in plic
nu mai cunosc caldura buzunarului si nici bataile inimii
asa ca singurul loc meritoriu este sa te ascunzi intre filele cartilor
o bancnota, o fila, o bancnota o fila
acolo, pe raftul de jos nimeni nu cauta cartile dupa cotor
cine-si mai pierde vremea cu titluri incolore?
daca ar fi sa ma ascund vreodata
as alege un raft de biblioteca, m-as culca pe-o parte
si as trage toate cuvinte deasupra
la cat sunt de ghinionist
sigur nu voi fi gasit decat pentru a fi expus
la ultima licitatie de carte veche

am plecat de la bani pentru ca numai banul mai poate sparge
monotonia disperata a inutilului
doar banul mai poate misca ceva printre foile degerate de asteptare

inainte vreme maestri otravurilor se cumparau cu bani grei
astazi otrava se gaseste peste tot si fiecare intinde mana si-si ia portia zilnica
unde esti tu Marita Arta, unde-I faima ta

vom arunca manusa provocandu-ne soarta
cineva trebuie sa deschisa usa
cineva trebuie sa adune toate cartile de pe raft

otrava cuvantului inca mai bantuie printre noi
buzele noastre rostesc otravuri
si privesc soarele prin lentila ultimei silabe

nu!



marți, 24 septembrie 2013

tara viselor se umfla

pitici pe creier, joc de glezne
toamna-n priviri si-o luna pe umar

intr-o zi voi uita ce am spus, voi uita ce am scris
voi uita ca dincolo de cuvinte ploua
muntele isi deschide pieptul maturand padurile cu urletul sau
isi scoate inima de aur si argint si-o arunca farame la caini
adunand toate tacerile marturie
sangele ostenit cauta inima ce era in stare sa-l miste
si fiinca nu mai e de folos curge de-a valma otravind locurile cu plangerea lui
muntele a murit!
apele se strang sa-l boceasca
cerurile il invesmanta in miresme de padure
soarele imbracat in odajdii ii canta stalpii si prohodul

savarsind ritualul de pe urma al cenusii

de-a visul...

dusu-m-au si m-au tot dus ingeri ce m-au luat pe sus
tuma-n poarta cerului unde-i casa Domnului
bat si poarta se deschide semn ca m-asteptau pe mine
casa mare luminoasa cu odai imparatesti sa tot stai ca sa privesti
cu scoarte tesute-n casa, albituri pe orice masa
poloage si perini multe trupul ostenit sa-ajute
fiecare roboteste cu munca ce trebuieste
insusi Domnul se preumbla
si temerile le-alunga
se aseaza langa mine si ma-ntreaba de-mi e bine
Il invit sa zaboveasca si mancarea sa-mparteasca
ma ridic ca sa-I aduc taler si tacam de nuc
El cu mana parte-si face, gusta si pare ca-I place
mai ia o imbucatura ma priveste si se-ndura
sa termine ce-are-n fata,
multameste, randuieste si pe morti ii pomeneste

duminică, 22 septembrie 2013

se pare ca…


ultima ploaie de toamna am scris-o pe trupul insetat
asteptarea a lasat pielea arsa, uscata, ravasita
incat nici un deluviu n-ar mai potoli plangerea carnii

pasarea arc strapunge cerul insangerand  lumina
toate veurile au ales punctul cardinal al tradarii
si-si vad de drum, schimband aripi ostenite

retras in toamna aurie, trag brazda in tacute ceruri
las noaptea sa ma-nchida-n semne amorfe
purtat de pasari de dantela cu aripa din clar de luna


joi, 19 septembrie 2013

lungul drum al zilei către mine



noaptea grea ca o melasă mă învăluie-n a sa plasă

toamna mi se strecoară-n aşternut
lipindu-şi sânii mari şi uzi de cerul meu
frunzele cad mâncate de rugină
şi patul dă din aripi parcă tot mai greu

noaptea mă ţese în cocon de vis
monedă calpă pentru zile negre
în pântecul uitării să m-afund
un loc şi-un timp fără coordinate

mi-e toamnă şi visez să desfrunzesc
într-o eternitate somnul să-mi ascund
să-mi strâng cuvintele şi rădăcinile

şi-n iarna de-nceput să mă afund

miercuri, 18 septembrie 2013

ca o depresie…politica



o toamna trista bate in ferestre
un teatru si mai trist isi numara lojele
umbre ramase din stagiunile trecute
si roluri ingropate in afise smulse

strazile se ascund sub pasi trecatori
ploaia bate pe la toate usile resemnata
otravurile au primit viza de lucru
anulandu-i normalitatea chioara

turbinele macina sisturi revoltate
dintele cariat se viseaza-n palat de aur
iar imparatul uita ca e atat de gol
incat nici ecoul nu-l mai reflecta

nici padurile nu se simt prea bine
si-au luat cheresteaua-n dulapi
si trec granita cu acte de buna purtare
fara sa se mai uita inapoi

cine mai crede in limpezimea izvoarelor
nu a intrebat tumorile canceroase
ce rasar ca ciupercile pe toate malurile
pana la gurile de varsare


marți, 17 septembrie 2013

poveste ce nu creste in ghiveci



amintirile se agata cu disperare de viata,
crengi uscate pana-n maduva uitarii
gata sa-si caute incredibilul verde

daca as sti ca ploaia ajuta, as plange si eu cat toata toamna
pana mi-ar creste iarna fulguita
spargandu-mi linistea pleoapelor cu gerurile ei
frunzele iau calea topitoriilor din soare
sa-I sporeasca lucirea oarba
cu toate ca nici acest lucru nu-l mai ajuta

clopotele mangaie cerul alungand noaptea
clopotelul freamata a coperta noua
literele s-au asezat cuminti in banci si asteapta


a venit toamna…

duminică, 15 septembrie 2013

versuri fara sens - inutil

copacii se topesc ȋn albul foilor
uitându-şi solzii de rugină


cuvinte uzate, buze uscate
culori palide, sunete ignorate
zdrenţe abandonate

cândva pipăiam sunetele stăpânind lumea
acum liniştea inundă firescul sonor 
purtând germenele morţii

gustul cuvintelor s-a pierdut 
coaja lor fadă alunecă printre dinţi
lipind tăceri de pavaj

atât de multe cuvinte mor 
că nu mai avem putere să le ȋngropăm 
printre noi, schelete, putreziciune, abandon
buzele au şi uitat dulceaţa rostirilor
azi zgomotele
sfărâmă temelia lumii

inefabilul a pierit, trăiască prozaicul

duminică, 8 septembrie 2013

versuri fără sens



sute de copaci îşi leapădă coaja oferindu-şi trupul carnagiului
chiar dacă toamna desprinde solzi ruginiți din viața lor

oare ce culoare au cuvintele pentru un orb?
întrebarea cade printre resturile inutile ale rogvaivului amețitor
ori poate că uneori cuvintele nici nu mai au culoare-n obraji
trecând prin viață lipsite de suflu
fără a mai băga de seamă
goliciunea zdrențelor

care-i sunetul fiecărui cuvânt?
întreabă omul ce nu poate desprinde sunetele
din magica lume a inefabilui
dar el nu ştie
că sunt cuvinte care şi-au dezbrăcat toate sunetele şi umblă goale
fără să mai fie luate-n seamă…
dar cui îi mai pasă când lumea e tot mai seacă şi mai arogantă

mai simte oare omul care nu cuvântă gustul cuvintelor
dacă nu mai sunt strivite de cerul gurii
ci alunecă într-o tăcere cruntă printre buze
căzând pe caldarâm,
sub călcătura apăsată a zilelor?

cui ajută oare să vadă cuvintele dându-şi sfârşitul
fără să se mai bucure de preaplinul trăirii
în trup, sunet, gust şi culoare
ştiind că înainte de ființarea noastră a fost el, cuvântul
plin de mierea buzelor ce l-au rostit
sau poate că tocmai de aceea

omorând cuvântul

vor distruge şi LUMINA?

duminică, 1 septembrie 2013

ziua gurilor deschise


ce se întâmplă când un copac moare?
ce se întâmplă când natura suferă?
ce se întâmplă când un copil plânge?
nimic! s-a luat o decizie politica!

unde se duc oare munţii când mor?
au şi ei cimitirul lor cu sicrie de plumb şi la cap otrăvit sicomor?
li se-aprinde şi lor candelă-n asfinţit?
să nu uităm după ce i-am murit?

sparg ciocane trupul aspru, măcinând în ştirbe mori
clipa crasă muşcă-n carne căutând după comori
valuri de tăcere-amară plâng căci nimeni nu le-ascultă
viaţa fără conturi grase li se pare o insultă

să transformăm muntele-n muzeu, să-i acoperim ochii cu peturi de plastic,
să-i umplem gura cu otrăvuri şi potecile cu folii de plastic
să nu-l mai atingă ploaia lacrimilor noastre
să nu mai ştie ce-i urma de picior
să nu mai simtă aerul şi raza de soare
să-l umplem de solzi de plastic căci astfel nu moare

nu-ţi încleşta dinţii, fă loc şuvoiului să-şi afle drumul...şi cianurile vor arde totul