joi, 24 martie 2011

De-a ascunsul sau de-a ascunsa

şi-ai început să numeri: unu-doi, câţi ca noi...31, 32
s-arunc cartea asta-n voi
c-am ajuns la 33
Doamne, ceartă-mă de vrei

printre file dezvelite, trei cuvinte ostenite
rătăcite
şchioape, rupte şi leproase
păguboase şi buboase
alungate şi uitate
printre literele moarte

printre florile crinului
am ascuns anii de iubire
ce se scutură
fără să rănească mândria cuiva
îşi iau hainele
şi pleacă departe
asemeni fildeşilor ofrandă
aruncaţi de-a valma la porţile cimitirului

banii luaţi cu păcat, i-am mâncat
şi-am cântat: ieşi din calea mea metaforă
şi spală-te-n apa prefăcută
în vin colo-n amforă
lasă-ţi straiele
şi culorile
şi-mbracă-te-n alb curat
nins-prelins, peste verdele bradului
la cumpăna anului

Tatăl vede şi-ncă iartă
Fiul ţintuit e-o poartă ce desparte
şi cu Sfântul Duh împarte
sufletele, case sparte
rătăcite, răzvrătite
alungate
mai departe

în spatele cuvintelor am zidit speranţa ce abia mai răsuflă a uitare de sine
mă mint că e bine
şi vreau să curăţ zaţul din mine

luni, 21 martie 2011

două palme au strivit o aripă în zbor

iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi îmi repetai de fiecare dată
şi iubirea era transpiraţia din palmă şi rana de sub pleoapă
dar cu toate că iubeam cu disperare
nu creştea nici o privire
şi nici o vorba bună pe care să-mi las capul
iar pietrele purtau urma somnului
şi tăcerea răsăritului

mângâierile mele rănesc
căci iubirea creşte coroană şi ochiul sângerează spini
iar fântânile îşi strâng apele-n tăcere
şi-aşteaptă

în palma stângă-aţi ţintuit înălţarea
căci inima are un alt diapazon iar sunetul iubirii răneşte
iar mâna dreaptă, prinsă sub avalanşa cuvintelor
se răceşte a moarte

zborul îşi pierde aripile sub greutatea întrebărilor
iubirea aproapelui, izvor ce se zbate
sub apăsare
îşi poartă malurile sterpe pe trepte de cer
iar umbrele se-mbracă în tăcere
şi pornesc colindul
singurătăţii

degeaba repet: sunteţi dumnezei!
căci pietrele neîncrederii
sunt armele lapidării
ce strivesc aripa

vineri, 18 martie 2011

Impreuna cu mine si cu Dumnezeu

Tata, mi-au aruncat toate cuvintele in fata
iarta-I copile si nu le stavili calea
lasa-le sa-si vada de drum
de viata si de moarte

dar Tata,
lasa copile, dormi acum
si uita pana la urmatoarea desteptare…

m-am strecurat printre ulucile vietii
fara un tipat, fara un geamat
far’ de speranta si far’ de uitare
piatra ratacita intr-o gradina japoneza
in ziua cand lumina cade direct in tipsia soarelui
alungandu-I rasfatul
m-am cunoscut oglindindu-ma in dispretul celorlalti
si-mi numaram cicatricile
stranse in cutele zilelor
printre smocurile parjolite ale realitatii
uneori cand mi se aburesc noptile
imi vine-a ploaie
si de cele mai multe ori plouam incontinuu
pana la sufocare

lasa copile, dormi acum

Tata, mi-au luat toata moartea si-au cladit-o
deal de boala si sfarseala
fara dreapta socoteala
iarta-I copile si nu le-ngreuna ratacirea

o sa-mi fie dor de tine
mi-a soptit a despartire
si-a luat coasa si-plecat
in lume la descantat

Femeile sunt păsări Phoenix (asa o spus Intrusu-ntr-o poemă)

Doamnă, prin mâna asta au trecut toate revărsările Nilului
şi fiecare an îşi avea culoarea sânilor diferită
după cât de lacomă era lumina ochilor
merele, pârguite de-atâta aşteptare
parcă înadins se lăsau sărutate,
muşcate până la istovire
rătăcind amintiri printre frunzele edenului

jinduire…
la vară mă voi cerne palmier
cu rădăcinile înfipte bine-n cer
în frunze pleoape am să te-nvelesc
dogoarea ce te mistuie s-o potolesc

jargon…
într-o noapte dintre buci
ţi-am furat trei şoapte-adânci
simţurile-n cerul gurii
parcă-s o hoardă de furii

lasă-mă să te încerc
prin buze să te petrec
de buric să mă lipesc
noaptea-ntreagă să dospesc

ţine-te-aş cu coapsa-n sus
rezemată de-un apus
pulpa ta să mă îngroape
mai adânc şi mai departe

şi-aş cădea fată pe coate
prova-mi apele-ar desparte
şi din toată unduirea
inventa-vom omenirea

şăgalnic…
femeile sunt păsări Phoenix
şi ne scrumesc sub feciorelnic sân
ni-i patul locul de ofrandă
şi rug şi ardere în joc păgân
iertarea vine ca o izbăvire
căci tot deşertu-n rugi l-am semănat
dervişi rătăcitori pe crucea nopţii
când izbăvirea creşte în păcat

(de-a joaca cu gândul la spusa lui Emil Brumaru)

cand subiectul este inutil, predicatul cel mai bun este a murii

si asta este tema de viata nu de casa
pentru ca zilele iau ce le dai si pleaca mai departe
sa-si cearna inventarul printre lespezile trecutului
departe de gurile flamande ale viitorului
ce-si musca buzele
si tac
dar pentru ca subiectul merita dezvoltat
am sa va dau posibilitatea sa introduceti randuri-randuri
toate spaimele si confirmarile voastre
strangeti randurile si pregatiti-va
sa alungam din cetate
toate subiectele si predicatele
inutile
cum numai a muri
mai poate fi

locul in care…

jur imprejur creste o democratica si matriarhala republica
in care femeile au acelasi drept ca barbatii iar uneori chiar mai mare
si pentru ca orice privire - libera de prejudecati - inseamna condamnarea
mi-am construit si m-am retras intr-o lume numai a mea
zidindu-ma din cap pana-n picioare
impietrind clipele de ragaz

locul in care cu ochi-n pamant trec strada si visez mere zemoase
pline de viata din care as tot musca pana la lacrima,
pana la sange si chiar dincolo
pline de amortire buze
sarate

locul in care dealuri unduie in fata ascunzand livezile promiselor
din ambrozia carora as gusta vesnicia
si unde crupa-ndeamna la dulcea reverie
a calaririi din zori

in cetatea voluptoaselor trairi
am cladit altarul vesnicei femei la care ma inchin
si-a carei fata o privesc cutremurat dar fara spaima alungarii

sangele meu cladeste templul amintirilor
printre suspine tremurate-n pleoapa

departe de trista, monotona viata